COPIII DISPaRUtI ai tarii si SIGURANtA cetatenilor

Unii dintre copii dispar la muncă în străinătate, unii dispar în rețele de trafic de persoane, iar alții dispar în haosul unui globalism pierzător de valori, repere și identitate.

Răpiri, bătăi pe stradă, infractori care se plimbă liberi, clanuri interlope ramificate ca o caracatiță până sus în instituții de stat? Ne-am trezit brusc, dintr-un somn letargic, că nu mai sunt copiii noștri în siguranță, nu mai sunt nici mamele, surorile și fiicele noastre când intră într-o scară de bloc. Ar fi bine să ne fi trezit!

Mulți dintre noi au evitat să intre în nisipurile înșelătoare ale unor discuții fără început și fără sfârșit de pe internet, vizavi de subiectul serios și tragic al copiilor dispăruți.

Am făcut-o din respect pentru victime, din dorința de a nu ne bălăcări cu cei care aveau teorii diferite, din încrederea că țara asta mai are și specialiști și nu suntem noi buricul lumii în fiecare domeniu, cum gândesc mulți români.

 

Dar asta nu înseamnă să tăcem și să nu luăm atitudine în aceste cazuri, noi având cu toții datoria să schimbăm lucrurile - de la educație și valori morale, până la comunicarea unor pericole și soluții, până la protestul față de instituțiile care sunt corupte sau doar neprofesioniste, până la încurajarea demersurilor care chiar sunt centrate pe cetățean și nu pe interese obscure.

Unii folosesc acest subiect pentru campanii electorale, alții pentru demonizarea rivalilor. Faptul că brusc apar zeci de cazuri arată 2 lucruri - că ele existau de mult și că nu erau popularizate (sau erau dosite, ca în comunism); și că sunt mai vizibile acum din cauza presiunii populației pentru profesionalism, dar și a unui populism cu iz de campanie.

Mișcarea politică România Mare în Europa continuă să susțină demersurile sincere pentru prevenirea acestei tumori sociale. Și vom purta aceasta bătălie de pe baricade cu toți cei care simt și cred ca noi.

Uniți pentru o Românie Dreaptă!

Arată 1 reacție

  • Mircea Gheorgheosu
    published this page in Noutăți 2019-10-18 17:28:14 +0300