Lupta cu partidele compromise

De ce am susținut ideea de candidat independent?

Situația candidaților independenți diferă de la o țară la alta, în funcție de legislație și de tradiția democratică.

Dacă în Brazilia participarea la alegeri este condiționată în Constituție de afilierea la un partid, Australia a avut după 1990 în toate adunările legislative până în 5 membri independenți, Bulgaria are un președinte independent susținut de un partid, Croația a avut în 2015 primul ei prim-ministru independent, Hong Kong are peste jumătate din parlament formată din independenți, iar în Finlanda președintele independent a fost reales anul trecut. 

Germania chiar a avut la sfârșit de secol XIX o tradiție de cancelari non-partizani, dar apoi a venit secolul XX și vâltoarea lui politică. Polonia, deși încă are legislație doar parțial deschisă independenților, are exemplul lui Lech Wałęsa și al Solidarității. Britanicii pot pune ștampila pe independenți, dar nu o prea fac, iar la americani au fost cazuri celebre când primari ai New York-ului și Las Vegas-ului au părăsit partidele pentru a rămâne independenți.

 

În România, pentru a candida ca independent la prezidențiale, îți trebuie 200.000 de semnături de susținere - este o legislație care permite independenților să candideze, dar le impune o popularitate națională pe care nu mulți o pot atinge.

Dacă ne uităm la lista caracteristicilor speciale și a dificultăților pe care le întâmpină independenții, vom putea spicui și motivele care îi determină să candideze, și cele care îi păstrează ca outsideri.

Prezența la vot - în toate cazurile studiate, alegătorii autodeclarați independenți se prezintă la vot în procente mai mici decât cei care fac parte din partide sau care simpatizează cu ele.

Infrastructură - partidele au structuri naționale, județene și locale, pe când astfel de rețele sunt aproape imposibile independenților.
Bani - sume uriașe se pompează în partide, cele 2 surse principale fiind ambele compromițătoare și periculoase (bani din bugetul de stat și donații cu rol de șantaj de la grupuri de lobby interesate politic).
Accesul liber al candidaților independenți - pragul necesar de semnături este un munte sisific de urcat pentru candidații individuali.

Se remarcă o diferența între independenții de la alegerile naționale și cei de la alegerile locale - la nivel național, de multe ori, independenții se înscriu într-o astfel de cursa cu un scop singular sau un set limitat de scopuri de nișă, pentru a le aduce în spațiu public.

Să nu uităm și de cei care fac asta doar ca protest împotriva sistemului sau pentru o publicitate mascată pentru capital post-electoral de imagine.
La locale, dacă independentul e un bun gospodar, administrator și are parte de încrederea oamenilor, surpriza se întâlnește mai des.

Voturile pentru independenți au un element de protest. Votanții lor sunt mai critici cu guvernul și mai puțin mulțumiți de cum funcționează democrația în țara lor decât votanții de partid.
Nefiind legați de directivele unui partid, independenții pot ridica subiecte pe care membrii partidelor le ocolesc sau de care ei se tem.

Pentru acest ultim motiv am susținut și noi ideea de candidat independent la alegerile prezidențiale din această toamnă.
Faptul că foarte puțini dintre ei au reușit să strângă semnăturile necesare arată cât de greu realizabil e un astfel de proces atâta timp cât oamenii nu-și unesc forțele. E unul din motivele pentru care mișcarea noastră politică se va concretiza într-un partid.

Unul cum ne place nouă, care se va bate cu partidele compromise și va susține oameni nepătați și idei constructive. Întocmai cum domnitorii români se băteau pentru pace, nu de dragul războiului, am îmbrăcat și noi cămașa luptei. Încă nu promitem victoria, ci lupta. Tu vii alături de noi?