Membri selectati - filosofie Blaga

Ne rezervăm dreptul de a ne selecta membrii. Dacă nu îl știi pe Blaga, încă nu discutăm. Lucian, nu Vasile.
Evocarea personalității uriașe a lui Lucian Blaga nu încape într-o postare întunecată a internetului, dar energia lui românească ne luminează, fiind "strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă".


Istoricul literar Ovidiu Drimba spune că "mitul Lucian Blaga s-a născut sub o zodie fericită - Premiul Academiei de la primul volum de versuri, consilier de presă timp de 14 ani al ambasadelor noastre din Viena și Berna, la vârsta de 40 de ani membru al Academiei Române, ministru plenipotențiar în Portugalia, o catedră universitară creată special pentru el (Catedra de Filosofie a Culturii, n.r.) ... Distincții pe măsura unei asemenea personalități!”
Dar să lăsăm Filosoful să ne explice despre noi, decât să explicăm noi despre el. Despre cum românii fac istorie, boicotând-o.
”Seminții revărsate din coșul Mumei Noroadelor, seminții germanice, hunice, slave, bulgare, avare, pecenege , cumane, ungare, toate au venit , au stat, s-au dus sau au rămas. Mulți dintre cei rămași s-a întâmplat să fie absorbiți de buretele anonim al unei populații autohtone, care nu voia în niciun fel să se lase târâtă în ”istorie”. Aceasta este trăsătura cea mai izbitoare a populației autohtone, în adevăr, timp de o mie de ani aproape, preromânii și românii manifestă un fel de atitudine instinctivă de autoapărare care se poate numi boicot al istoriei. Ei nu se adună în mase organizate că să se lanseze în acțiuni de largă desfășurare, care i-ar fi ademenit, epic , în istorie. O populație, în care câtva timp a trăit poate vag amintirea unei vieți de tip major, boicota instinctiv pe urmă chiar și fără de acea amintire, orice încercare de a o smulge din viață de tip organic și de a o atrage în vârtejurile și în apele istoriei. Ea presimțea că această istorie, ce se făcea și se desfăcea în protuberanțe inconsistente, nu putea în niciun chip să fie a ei.
Stăpânirea, planând deasupra ca zodiacul, dar și schimbăcioasă ca zodiacul, nu s-a dovedit niciodată în stare să răpească pe români în volbura istoriei ei. Acest boicot al istoriei, foc arzând sub cenușa marii liniști, era înțelepciunea vitală a strămoșilor noștri, darul cu care au fost binecuvântați deodată cu frunză verde.
Nu faptul în sine că țară trebuia închinată sub o formă sau altă unei alte puteri era tragic, ci împrejurarea că prin închinare se pierdea, în momentul cel mai hotărâtor, odată pentru totdeauna, posibilitatea unei evoluții organice și firești a românismului. Atunci începe de fapt “criza” poporului românesc, care de patru sute de ani se menține aceeași în felurite forme, metamorfozandu-se de la o generație la altă.
Vom asista acum iarăși vreme de câteva veacuri la acea specifică reacțiune românească de noncooperare cu istoria. E o mângâietoare dovadă de vitalitate și de instinct conservator acest mod de a reacționa. Nu toate popoarele ajunse în zonele neguroase ale ursitei sau înfrânte și subjugate manifestă această reacțiune “involutivă”. În adevăr, cele mai multe popoare, mai mărunțele, se lasă după înfrângere ispitite să participe la “istoria ” ce se face cu ele, peste ele, împotriva lor. Rezultatul e de obicei dispariția lor, dacă nu fizică, cel puțîn spirituală. Poporul românesc ”boicotand istoria “ se retrage, mocnind interior, într-o viață de tip organic.
Să învățăm pentru încă puțîn timp sfânta și iritantă răbdare. Satul, cu matricea să stilistică, se găsește în ofensiva împotriva tiparelor care nu sunt făcute pentru făpturile noastre, și va umple încetul cu încetul, cu substanță proprie, atât pe tărâm material, cât și pe tărâm spiritual, cadrele vieții noastre de nivel major. Poate numai urechile noastre sunt de vină că încă nu aud cântecul creșterii și al înaintării. Printre păcatele cele mai dureroase de care ne-am molipsit în perioada de dependență este desigur acela de a fi pierdut simțul viitorului, orizontul temporal al evoluției și al liniei majore
În ciuda influențelor care își dispută inutil pământul nostru, în ciuda interferențelor care-și fac jocul nestatornic în țară și în sufletul poporului nostru, există un “românism “ în înțelesul superior al unui complex, sau al unei constelații , cu totul aparte, de determinante spiritual.
Împrejurarea că până acum matricea stilistică a fost împiedicată de vicisitudinile veacurilor să se manifeste, în întregime și consecvență cu sine însăși, altfel decât pe plan minor, ajungându-se doar la o foarte înfloritoare cultură populară (mai înfloritoare decât a popoarelor apusene ), nu constituie un element de bilanț definitiv .”