SFARSITUL SCOLILOR ROMANESTI DIN UCRAINA - PASIVITATEA STATULUI

Ministrul Învățământului de la Kiev anunță SFÂRȘITUL școlilor românești din Ucraina

📯Am avertizat zilele trecute că diplomația română vorbește de una singură în relația bilaterală cu Ucraina pe subiectul drepturilor minorității românești din această țară.

👺Administraţia Prezidenţială de la București anunța atunci - „Preşedintele Ucrainei a arătat că înţelege preocupările părţii române şi a transmis asigurări în direcţia identificării unei soluţii la problemele create de adoptarea Legii Educaţiei, astfel încât drepturile persoanelor aparţînând minorităţii române de a învăţa în limba maternă să nu fie afectate".
👩‍🏫În schimb, noul ministru al Educației din Ucraina, Hanna Novosad tocmai a declarat că „școlile minorităților naționale, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, din septembrie 2023 vor trece la predarea în limba ucraineană" - informează Agenția BucPress din Cernăuți.
În declarațiile sale, ministrul s-a bazat pe Legea Educației din Ucraina, adoptată în septembrie 2017, dar și pe Legea „Funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat”.
📄Din păcate, declarațiile sunt o nouă dovadă a faptului că politica statului ucrainean, condamnată atât de dur de minoritățile naționale și statele vecine, nu va fi anulată.
"Asta în timp ce România continuă să sprijine NECONDIȚIONAT Ucraina în aspirațiile de integrare (pseudo)euroatlantică ale acesteia."